Zuckerberg nu promite alegeri europarlamentare fără interferențe: care este scuza CEO-ului

de: Alexandru Puiu
03 04. 2019

În 2019, te-ai fi așteptat ca Zuckerberg să fie un pic mai optimist în vederea prevenirii interferențelor electorale prin Facebook, dar nu este deloc așa.

La această oră, nu mai există niciun dubiu în privința rolului foarte important pe care l-a avut Facebook atât în alegerea lui Donald Trump în poziția de președinte al Statelor Unite, cât și în adoptarea Brexit-ului de către britanici. Respectivele evenimente s-au reflectat în scandaluri foarte serioase pentru cea mai mare rețea socială din lume, dar asta nu înseamnă că CEO-ul este convins că astfel de scenarii pot fi prevenite pe viitor.

Având în vedere că mai avem doar câteva luni până la alegerile europarlamentare din luna mai, foarte mulți își fac griji în legătură cu rolul pe care îl va juca Facebook în influențarea rezultatelor. În urmă cu câteva zile, Zuckerberg a făcut câteva declarații pe marginea acestui subiect într-un interviu acordat postului național irlandez de televiziune RTE, citat de Reuters.

Fondatorul gigantului american a început interviu cu un val de optimism. A susținut că au existat mai multe alegeri importante în 2016 care au fost relativ curate și au demonstrat că sistemele de securitate cibernetică dezvoltate in-house de Facebook funcționează. Pe de altă parte, este puțin probabil ca aceleași sisteme să ne salveze la alegerile europarlamentare.

„Cu siguranță am făcut multe progrese … Dar nu, nu cred că cineva poate garanta într-o lume în care aveți state naționale care încearcă să intervină în alegeri, nu există niciun lucru pe care să-l putem face și să spunem, bine, acum am rezolvat problema”, a declarat Zuckerberg, conform Mediafax.

„Aceasta este o cursă a înarmării în curs de desfășurare în care ne consolidăm constant sistemele de securitate, iar aceste guverne sofisticate își dezvoltă și tactica”, a continuat CEO-ul.

„Aici, în UE pentru viitoarele alegeri, aducem întreaga gamă de strategii și instrumente care au funcționat foarte bine în multe alegeri importante până acum, așa că am multă încredere”, a concluzionat Zuckerberg la Dublin, unde se află sediul internațional al companiei.